Un articol util privind inspectarea interiorului unei masini second-hand. Sursa www.autoclick.ro
Interiorul masinii este un element ce cantareste mult in decizia de a achizitiona un automobil la mana a doua. Nu in ultimul rand, starea habitaclului oglindeste conditia generala a vehiculului.
Ce putem verifica in interiorul unei masini second hand?
Scaunele, in principal cel al soferului
Priveste cu atentie scaunul soferului deoarece de multe ori acesta este un indicator bun al starii generale de uzura a masinii. Daca marginile scaunului sunt tocite, buretele infundat/deformat sau scaunul scartaie atunci cand te asezi la volan sau in timpul franarii poti fi sigur ca masina nu mai e la prima tinerete.
Pedalele, in special pedala de frana
Atunci cand pedalele sunt foarte uzate (invelisul de cauciuc este ros pana la metal) este clar ca, indiferent de ce spune kilometrajul, masina a avut un rulaj mare.
Covorasele si mocheta
Cea mai simpla modalitate de a schimba aspectul interior al unei masini este inlocuirea covoraselor. Cei care se ocupa cu vanzarea masinilor uzate cunosc si apeleaza adesea la acest truc. Schimbarea mochetei insa este o operatiune mai migaloasa, de aceea sub covorase noi se pot ascunde o mocheta deteriorata sau urme de coroziune ale podelei.
Kilometrajul si instrumentele de bord
Uita-te cu atentie la kilometraj si la celelalte indicatoare de bord. Interventiile asupra acestor aparate, cu scopul de a insela potentialii cumparatori, lasa de obicei urme: amprente, zgarieturi ale indicatoarelor, zgarieturi pe interiorul plasticului ce acopera instrumentele de bord.
Volanul si bordul
Starea materialelor ce acopera volanul si bordul este un indicator al uzurii.
Plafonul masinii
In cazul masinilor decapotabile sau cu trapa este recomandabila verificarea etanseitatii acestora. Stropirea acoperisului cu un jet de apa este cea mai potrivita metoda de verificare.
Parbrizul
Din interiorul masinii poti detecta ciupituri/crapaturi ale parbrizului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu