Vânzările-record înregistrate de modelele compacte în primele zece luni ale anului au atenuat deprecierea pieţei automobilelor noi de import.
Clasa compactă nu este doar lidera vânzărilor pe piaţa automobilelor de import, ci şi a doua în ceea ce priveşte creşterea înregistrată faţă de aceeaşi perioadă (primele zece luni) a anului trecut.
Din totalul de 168.999 de maşini străine comercializate în intervalul ianuarie-octombrie 2008, 74.617 au aparţinut segmentului C, potrivit datelor centralizate de APIA (Asociaţia Producă torilor şi Importatorilor de Automobile). Pentru comparaţie, trebuie men- ţionat că segmenul B a vândut 52.475 de maşini, iar nici o altă clasă (din cele opt existente) nu se poate lăuda cu mai mult de 15.912 unităţi comercializate.
Pe o piaţă tot mai gripată, care înregistrează o creştere de numai 1,9% faţă de perioada similară a lui 2007 şi care, judecând după trendul descrescător al ultimelor luni, are toate şansele să bifeze un recul la sfârşitul anului, performanţa clasei compacte - un plus de 15,4% - se constituie într-o adevă- rată haină de vreme rea pentru dealeri.
Lideri vechi şi noi
Ultimul buletin APIA (pe luna octombrie) arată că liderul vânzărilor clasei compacte în România este modelul Skoda Octavia, cu 8.630 de unităţi. Locul cinci în aceeaşi ierarhie revine Skodei Octavia, de această dată prin prima generaţie, aflată încă în producţie şi botezată Tour (5.894 unităţi).
Skoda nu este singurul producător care a dat lovitura cu un model străvechi. Opel ocupă poziţia a patra cu Astra Classic (5.922 unităţi), o maşină lansată cu mai bine de zece ani în urmă!
Topul cinci este întregit de modelele Ford Focus (7.245 unităţi) şi Kia cee’d (6.910 unităţi), care ocupă, în această ordine, locurile doi şi trei.
Cele mai bune oferte
Skoda a câştigat încrederea clienţilor datorită faptului că aparţine grupului Volkswagen (este ştiută slăbiciunea românilor pentru maşinile germane), oferă cel mai mare portbagaj şi un preţ redus în cazul Octaviei Tour. Tot pe un preţ mic şi un pachet decent de dotări a mizat şi Opel în cazul modelului Astra Classic.
Ford a marşat pe o campanie masivă de discounturi, valabilă şi în prezent, precum şi pe versiuni cu configuraţii speciale - de multe ori acestea fiind mai bine dotate decât modelul de bază, dar la preţuri aproape similare.
Marea surpriză e reprezentată de Kia cee’d, „Maşina Anului 2008 în România“, care a izbutit să înfrângă reticenţa clienţilor pentru maşinile asiatice în general şi coreene în special graţie unui binom dotări-preţ aproape imbatabil.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu