Romanii care vor sa-si achizitioneze un automobil nou prin programul Rabla, vor putea sa inceapa demersurile la sfarsitul lunii martie.
Proprietarii de masini uzate trebuie insa sa se inarmeze cu rabdare si sa se pregateasca pentru cel putin 4 drumuri la o firma tip Remat, la politie, la circa financiara si la dealer, unde vor plimba cel putin 10 documente, insotite de copii legalizate si copii xerox.
Pentru cei care doresc sa cumpere o masina noua beneficiind de programul Rabla, ”Green Report” a formulat un ghid cu toti pasii si documentele necesare.
PASUL 1: Colectorul de masini uzate
Detinatorul unei rable trebuie sa mearga cu autovehiculul uzat, talonul, cartea de identitate a autoturismului si buletinul la una din societatile agreata de Ministerul Mediului. El va obtine un tichet in valoare de 3.800 lei si un certificat de distrugere a masinii.
Ca sa fiti sigur ca nu veti face mai multe drumuri, este bine sa aveti toate documente care dovedesc proprietatea automobilului si care ar putea fi solicitate de operator. Nu uitati sa recuperati placutele cu numerele de inmatriculare, intrucat acestea va vor fi necesare in etapele urmatoare.
PASUL 2: Notariat
De la colector, beneficiarul trebuie sa mearga la un notar, pentru a obtine copii legalizate ale certificatelor de inmatriculare si de distrugere a autovehiculului uzat.
PASUL 3: Radierea masinii
Prezentarea proprietarului/mostenitorului cu certificatul de distrugere si adeverinta de primire - eliberate de societatea colectoare la Circa Financiara (Impozite si Taxe Locale) si la Politia Rutiera pentru stergerea rolului privind plata impozitului si scoaterea din circulatie (radierea) a autoturismului.
Certificatul de radiere a masinii se obtine de la politie, serviciul de permise de conducere si inmatriculare a vehiculelor, in baza predarii certificatului de inmatriculare si a certificatului de distrugere a autovehiculului uzat, ambele in original. De asemenea, proprietarul trebuie sa mearga la Circa Financiara (Impozite si Taxe Locale) pentru stergerea rolului privind plata impozitului.
Certificatul de radiere din evidenta circulatiei trebuie sa mentioneze ca autovehiculul uzat a fost casat/predat in vederea dezmembrarii.
Documentele necesare pentru obtinerea certificatului de radiere:
- Cerere de radiere tipizata
- Cartea de identitate a vehiculului
- Fisa de inmatriculare
- Certificatul de distrugere al autoturismului uzat, in original
- Certificatului de radiere
- Actul de identitate al proprietarului in original si copie xerox
- Certificatul de inmatriculare in original
- Placutele cu numerele de inmatriculare.
PASUL 4 : Dealer
Ultimul drum pentru achizitia masinii este la dealerul autorizat, insa nici aici nu scapati de documente si verificari:
- Actul de identitate al proprietarului in copie si original
- Tichetul valoric/tichetele valorice in original
- Certificatul de inmatriculare al autoturismului uzat, in copie legalizata
- Certificatul de distrugere al autoturismului uzat, in copie legalizata
- Certificatul de radiere al autoturismului uzat, in copie legalizata
- Declaratia pe propria raspundere, in forma autentificata de notarul public prin care isi exprima optiunea de a achizitiona autovehiculul nou la sfarsitul perioadei de leasing, daca finantarea se face in baza unui contract de leasing financiar.
In cazul in care doriti sa folositi 3 tichete valorice pentru cumpararea unei masini noi, puteti achizitiona vouchere de pe piata, insa numai impreuna cu certificatul de inmatriculare a autovehiculului uzat, certificatul de distrugere a autovehiculului uzat si certificatul de radiere din evidenta circulatiei a autovehiculului uzat, toate in copie legalizata.
228 de milioane pentru masini noi in 2011
Potrivit ministrului Mediului si Padurilor, Laszlo Borbely, solicitantii voucherelor oferite prin program vor putea merge cu masina la casat in jurul datei de 18 - 20 martie.
Suma alocata Programului de stimulare a innoirii Parcului auto national pentru anul 2011 este de 228.000.000 lei.
Anul trecut, prin Rabla au fost casate aproape 190.000 de masini vechi si au fost cumparate 63.000 de masini noi, dintre care 23.000 de productie autohtona.
Programul a fost lansat in 2007, cand a beneficiat de 49.332.000 lei si au fost scoase din uz 16.444 autoturisme.
Firmele colectoare, precum si producatorii auto din program vor fi anuntati dupa incheierea sesiunii de inscriere, din intervalul 15 - 24 februarie.
Sursa: www.green-report.ro