joi, 9 decembrie 2010

Comparatie Mercedes E Klasse cu Skoda Superb

Mercedes ramane Mercedes dar ce faci daca nu iti permiti unul? Din fericire variante exista. Conform filmuletului de mai jos, o Skoda Superb full options (aprox 30.300 Euro) e mult mai ieftina decat un E Klasse cu echipare standard (aprox 44.800 Euro iar cu alte optinale ar depasi 60.000 Euro) iar diferentele nu sunt chiar atat de mari.

duminică, 28 noiembrie 2010

Tunning virtual pentru Dacia Duster

Arata fantastic :). Desenele apartin romanului Ciprian Andrus care a participat cu ele la un concurs international de tunning virtual.



miercuri, 24 noiembrie 2010

Opel aduce un nou look pentru Corsa in 2011

Din Ianuarie 2011 Opel Corsa va avea design nou ce se va alinia cu cel al or Insignia si Astra. Dupa ce in 2010 Opel a adus modificari motorizarilor si sasiului, Opel incearca sa mentina trend-ul vanzarilor pentru un model care s-a dovedit a fi de succes in Europa.

La exterior sunt aduse modificari usoare ce accentueaza aerul dinamic si tineresc al masinii. Privita din fata, este de remarcat este si aspectul de "smiley face" abordat de Opel.

La interior, cea mai evidenta schimbare se remarca la consola centrala. Opel Corsa este prevazut cu un sistem multimedia dotat cu sapte difuzoare, ecran tactil de 5" (denumit Touch&Connect), sistem de navigatie, port USB si bluetooth.

Din punctul de vedere al motorizarii, Opel a introdus tehnologia Start&/Stop la motorul 1,3 CDTI care acum produce 95 cai putere. La capitolul consum, Opel este exagerat de optimist si specifica doar 3,5 L/100KM in regim extra-urban pentru varianta in trei usi. Din experienta personala, acest consum declarat este departe de adevar in conditii reale de sofat. Nu mai spun de consumul urban declarat de 4.2 L/100km care este o fantezie :)





joi, 18 noiembrie 2010

Dacia Duster cu 150 de cai putere si climatronic. Din pacate nu in Romania!

Compania Renault si-a anuntat planurile pentru 2011 referitoare la modelele Dacia, Logan si Duster, care urmeaza sa se fabrice si in fabrica din Rusia. Daca Logan se va numi in Rusia, Lada Logan, despre Duster nu este inca clar daca se va numi... Lada Duster sau Renault Duster.

Un lucru e cert - pentru Rusia, SUV-ul Duster va avea un set de optiuni care nu s-au mai vazut pana acum pe vreun model Dacia din fabrica. Este vorba de un sistem de navigatie cu ecran mare, pozitionat pe consola centrala, in partea de sus. In plus, Duster "Made in Russia" va mai avea si un sistem de climatizare automat, digital. Iar pe partea tehnica, Duster isi va imbunatati performantele pe teren accidentat cu ajutorul unui diferential autoblocant pentru puntea spate.

Si cum motoarele de 1.6 nu sunt suficiente pentru o tara asa de mare ca Rusia, Renault a decis ca de la anul, Duster sa aiba doua noi motorizari: ambele de 2 litri, unul diesel si unul benzina, avand in jurul valorii de 140 de cp.

Din pacate, numai diferentialul autoblocant va fi disponibil pentru Romania ca si optiune. La fel si motoarele de 2 litri, insa nici vorba despre climatronic si navigatie pentru fabrica de la Mioveni. Dacia Duster va ramane cu aerul conditionat manual si harta turistica in torpedou. Dar asta e un lucru bun! Pentru ca Dusterul romanesc isi va pastra pretul de pornire de 10.500 Euro, in timp ce clientii din Rusia, vor plati pentru varful de gama cu toate dotarile mentionate mai sus, peste 20.000 de Euro.

Sursa: 4tunning.ro

vineri, 12 noiembrie 2010

Tabele cu noua taxa de inmatriculare din 2011

Desi nu acopera toate variantele posibile, mai jos sunt cateva tabele cu valori pentru noua varianta a taxei de prima inmatriculare ce va intra in vigoare din 2011. Trebuie remarcat ca se va introduce o taxa de prima inmatriculare si pentru masinile Euro 5 pe motiv ca din 2011 "toate masinile produse vor respecta norma Euro 5", (Borbely dixit). Probabil ca domnul ministru nu stie ca jumatate din motoarele utilizate de Dacia sunt inca Euro 4 ... astfel ca aceasta taxa va lovi putin mai mult in producatorul autohton. Ori Dacia va face ceva in privinta asta, ori cumparatorii vor plati o taxa consistenta (raportata la valoarea masini). Intr-un fel se simt 4-500 Euro la o masina de 30.000 si altfel ii resimte un cumparator al carui buget este de 8.000 Euro.

miercuri, 10 noiembrie 2010

Locatiile unde vor fi amplasate camerele ce vor verifica electronic rovinietele

De aproximativ o luna de zile pe drumurile Romaniei functioneaza sistemul automat de verificare a rovinietei electronice. In 10 camere video care opereaza zi si noapte pentru descoperirea "evazionistilor". Iata care sunt locatiile unde sunt amplasate aceste camere:
  • A1 la km 70 + 460 m
  • Autostrada A2 la km 12 + 450 m
  • DN1 Bucuresti - Ploiesti la km 48 + 800 m
  • DN2 Buzau - Rm. Sarat la km 115 + 080 m
  • DN2A Slobozia - Constanta la km 113 + 500 m
  • DN5 Bucuresti - Giurgiu la km 28 + 120 m
  • DN7 Rm. Valcea - Sibiu la km 188 + 900 m
  • DN6 Bucuresti - Alexandria la km 60 + 450 m
  • DN7 Deva - Arad la km 411 + 865 m
  • DN17 Vatra Dornei - Bistrita la km 85 + 380 m
Pe langa aceste camere video, aceeasi misiune o au si 84 de echipaje mobile care pot verifica instantaneu daca ai platit sau nu taxa de drumuri (bune).

vineri, 5 noiembrie 2010

Programul REMAT 2011 - noutati

Mai sunt cateva zile pana la finalizarea programului Rabla 2010 si pe piata mai sunt inca multe vouchere, desi pretul acestora a ajuns la valori inimaginabile la inceputul anului (7-800 Lei).

Ministrul mediului, Laszlo Borbely a facut recent un anunt foarte importanta cu privire la proiectul REMAT 2011. Acesta precizeaza ca in 2011 se vor putea utiliza pana la 5 vouchere, spre deosebire de anul acesta cand se pot utiliza doar 3. Foarte important, voucherele de anul acesta nu se vor putea utiliza in 2011!

In declaratia domniei sale, ministrul Laszlo Borbely a precizat si faptul ca se vor creste usor taxele de inmatriculare, urmand ca pana si masinile motorizari Euro 5 sa fie taxate la prima inmatriculare in Romania. Explicatia pentru aceasta "taxa mica" este ca incepand din 2011 toate masinile ce vor fi produse vor avea motoare Euro 5.

Ideea cu 5 vouchere este foarte interesanta deoarece ar putea crea cumparatorilor un "discount" substantial suportat de statul roman. Sa vedem daca se va aproba aceasta initiativa legislativa!

joi, 21 octombrie 2010

Din 2012 se termina cu inmatricularea masinilor second hand in Bulgaria

Dezmatul romanilor de a fenta taxele romanesti se apropie de final. In Bulgaria se pare ca vor creste simtitor taxele de inmatriculare a masinilor. Asta a spus ministrul bulgar de finante, insa vestea buna este ca lucrurile se strica abia din 2012. Deci mai aveti un singur an de a inmatricula masina pe Bulgaria si de a evita taxele uriase din Romania!

Bulgaria se apropie de sfarsit. Cel putin asa reiese din declaratiile ministrului bulgar al finantelor Simeon Diankov, care avertizeaza ca incepand din 2012 proprietarii de masini vechi si daunatoare mediului vor plati taxe foarte mari.

In prezent Bulgaria are o legislatie foarte permisiva in ceea ce priveste vehiculele auto la 'mana a doua' si din aceasta cauza preturile sunt mici. De aceea multi cetateni ai tarilor vecine isi cumpara masini inmatriculate in Bulgaria. Potrivit unor date din presa romana, pe drumurile romanesti circula aproximativ 100.000 de masini bulgaresti, ceea ce reprezinta 2% din parcul auto al Romaniei.

In acelasi timp, incepand de la 1 octombrie Macedonia a interzis cetatenilor sai sa conduca vehicule inmatriculate in alte tari, in conditiile in care circa 50.000 de macedoneni conduc masini inmatriculate in strainatate, 90 la suta dintre acesta avand numere bulgaresti.

Ministrul Diankov a spus insa ca in cateva luni expertii din ministerele Finantelor, Mediului si Economiei vor stabili precis care vor fi taxele pentru masinile vechi. In momentul de fata acestea depind de cilindreea motorului si de pretul masinii, ceea ce face ca impozitele pentru vehiculele noi sa fie mai mari decat pentru cele la 'mana a doua'.

Dupa 2012 proprietarii de masini care respecta standardele euro 4 si 5 vor beneficia de reduceri la taxe, iar cei ale caror autoturisme nu respecta nici euro 3 vor plati mai mult, scrie marti cotidianul 24 Ceasa. Nu va avea nicio importanta daca masina este cumparata noua sau este de 'mana a doua', va conta numai cat de mult polueaza.

Potrivit datelor importatorilor auto, in momentul de fata peste 87 la suta din masinile existente in Bulgaria au peste 10 ani, iar tendinta este ascendenta in conditiile in care in anul 2008 ponderea lor a fost de 83 la suta. Numarul masinilor noi este de cinci ori mai mic in Bulgaria decat in Slovenia, care are numai 2 milioane de locuitori, si de 12 ori mai mic decat cel din Cehia.

Guvernul bulgar nu face nimic pentru a-i stimula pe cetateni sa foloseasca vehicule auto mai putin daunatoare mediului, cred importatorii auto.

Ziarul Monitor precizeaza ca anuntul despre marirea taxelor la masini vechi a fost facut de ministrul Diankov in cadrul unei intalniri cu reprezentantii mediului de afaceri din Sofia. Simeon Diankov, care ocupa si functia de viceprim-ministru in guvernul bulgar, a mai spus ca tara sa are cele mai mici impozite din Europa. In opinia lui, acest fapt ii determina pe investitorii care pana acum alegeau Romania sau Grecia sa vina in Bulgaria. Diankov a spus ca asteapta in urmatoarele luni mutarea catorva mari investitori din tarile vecine in Bulgaria, care se bucura de o stabilitate fiscala mai mare.

Sursa: www.capital.ro

joi, 14 octombrie 2010

STUDIU: Şoferii de BMW sunt cei mai agresivi

Cei care conduc maşini ale constructorului bavarez BMW sunt foarte agresivi şi acest lucru este valabil nu numai în ţara noastră ci şi în Marea Britanie, conform telegraph.co.uk.

Şoferii de BMW sunt cei mai indisciplinaţi în trafic, cei mai vitezomani şi cei care fac semne obscene celorlalţi participanţi la trafic, conform unui studiu efectuat în Marea Britanie pe un eşantion de 3.000 de persoane.

La fel de periculoşi în trafic sunt şi cei care conduc dube de culoare albă şi şoferii de Audi, se mai arată în rezultatele studiului.

23% dintre britanici s-au confruntat cu un şofer nervos care a ieşit din vehicul pentru a-şi face dreptate, iar 65% susţin că în fiecare oră se întâlnesc cu un şofer agresiv.

37% dintre britanici se simt deranjaţi atunci când primesc flash-uri de la cei care vor să îi depăşească, iar 32% sunt socaţi atunci când li se arată gesturi obscene.


TOP 10 Şoferi agresivi

1.BMW
2. Dubele albe
3.Audi
4.Ford
5.Land Rover
6.Lorry
7.Opel
8.Range Rover
9.Volkswagen
10.Mercedes

Sursa: capital.ro

luni, 11 octombrie 2010

Manual de reparatii Opel Astra si Zafira

Pentru cei interesati (proprietari de Opel Astra sau Zafira), de la linkul de mai jos puteti descarca Manualul de reparatii pentru cele doua modele, Astra si Zafira, fabricate dupa 1998.

Descarca aici Manual reparatii Opel Astra G si Zafira
Parola pentru deschiderea arhivei este blogauto .

Pentru modelele Astra fabricate pana in 1998, manualul de reparatii poate fi descarcat de aici:

Descarca aici Manual reparatii Opel Astra fabrica intre 1991 si 1998

vineri, 1 octombrie 2010

De azi, 1 octombrie, se introduce rovinieta electronica

Incepand de astazi, 1 octombrie 2010, Compania Nationala de Autorstrazi si Drumuri Nationale din Romania introduce rovinieta electronica. Preturile anuale pentru noua rovinieta sunt urmatoarele (practic sunt aceleasi ca si pana acum; difera doar modalitatea de cumparare si prezentare):
  • 28 euro pentru autoturisme
  • 96 euro pentru vehiculele de marfă cu masă până la 3,5 tone
  • 320 de euro pentru camioanele cu masa între 3,5-7,5 tone
  • 560 de euro pentru camioanele cu masa între 7,5 şi 12 tone şi vehiculele de transport pasageri cu mai mult de 23 de locuri.
In cazul in care va ganditi sa circulati fara rovinieta este posibil sa primiti o amenda intre 250 si 4500 Lei iar amenda va veni direct acasa, respectiv la sediul firmei. Pe langa amenda, "infractorii" vor fi nevoiti sa plateasca si despagubiri catre CNADNR avand valori intre 28 şi 1210 euro.

Cum se va face verificarea platii rovinietei

Verificarea platii rovinietei se va face atat de echipe de controlori cat si de camere video ce vor fi instalate pe drumurile patriei. In comunicat se precizeaza ca cei care vor fi opriti si nu vor putea prezenta dovada platii rovinietei vor fi amendati. Totodata se precizeaza ca verificarea platii se va face online de catre aceste echipe mixte (politisti, angajati ARR si CNADNR) cu ajutorul unor terminale mobile ( fel de PDA-uri) care se vor conecta la o baza de date si vor verifica instant, dupa numarul masinii, daca a fost facuta plata.
Camerele video vor recunoaste numerele masinilor si vor trimite informatiile catre un server care ulterior va cauta numerele de inmatriculare in aceeasi baza de date si va genera lista cu persoanele ce vor fi amendate.

Intrebarea mea logica este: daca poate verifica totul online stiind numai numarul de inmatriculare al masinii, pentru ce mai este necesara prezentarea dovezii platii? De ce sa ma amendeze pe mine ca nu am o amarata de chitanta cand ei au mijloacele tehnice de a verifica acest lucru fara ea?

Intrebare nu e retorica dar tot eu ma gandesc la un posibil raspuns: fiindca asa trebuie sa fim noi romanii, mai speciali! Sa muncim de mai multe ori pentru acelasi lucru, sa facem echipe cu oameni de la trei institutii ale statului. Adica nu vrem sa fim deloc eficienti! Pentru ce se vor mai investi bani in camere video performante daca totul se va rezuma la o chitanta? Pentru ce sa angajam oameni (in conditiile in care personalul bugetar trebuie diminuat) care sa faca o munca ce se poate face foarte bine automatizat?

Poate mai aveti si voi alte variante de raspuns ... sunt curios!

miercuri, 22 septembrie 2010

Nebunie - Noua taxa de poluare, varianta 2011



Daca vrei sa inmatriculezi o masina second-hand din import acum e momentul. Din 1 sigur nu-ti va conveni sa mai platesti taxa de poluare/inmatriculare sau cum va fi numita!

marți, 21 septembrie 2010

Bancul auto

Niste nemti, uitandu-se la o emisiune TV in care se prezenta noua Dacia Duster:
- Incredibili romanii astia ... fac orice numai sa nu-si repare drumurile!

miercuri, 15 septembrie 2010

Renault a deschis un centru de testare la Titu (Dambovita)

In prezenta Presedintelui Romaniei, Grupul Renault a inaugurat la Titu (judetul Dambovita) un nou centru de testare a masinilor, pe o suprafata de nu mai putin de 330 ha. Acesta este al treilea centru de testare al grupului din Europa, dupa cele doua existente in Franta.

Primele teste vor incepe in Octombrie 2010 iar la cele 100 de posturi de lucru se vor verifica in conditii extreme amortizoare, cutii de viteze si sasiuri. Pana la sfarsitul anului 2010, oficialii Renault sustin ca centrul va avea 300 de angajati.

Zona orasului Titu nu a fost aleasa intamplator, tot aici existand si un centru de design. Alt atu clar este apropierea atat de Bucuresti cat si de Pitesti.

Cum va arata Fordul B-Max produs in Romania


Incepand din 2012, Ford va produce la uzina de la Craiova un inlocuitor pentru actualul model Fusion si va fi denumit B-Max. Noul UAV (Urban Utility Vehicle) este dezvoltat pe platforma lui Ford Fiesta. Cel mai probabil tot de la Fiesta vor fi preluate si motorizarile.
Cu acest model Ford intra pe un segment de piata unde exista deja concurenta (Nissan Juke, Suzuki SX4) si se mai anunta si alte aparitii (Audi Q1, Mini Jeep, precum si un model de la Volkswagen).
Prima aparitie a lui B-Max este prevazuta a fi la Salonul Auto de la Geneva din 2011 iar productia urmeaza sa inceapa in primul trimestru al lui 2012.

miercuri, 25 august 2010

Inmatriculari autoturisme second-hand in Bulgaria

De ceva vreme e la moda sa-ti inmatriculezi masina in Bulgaria, ceea ce este convenabil mai ales pentru locuitorii din sudul tarii. Pentru cei care intentioneaza sa recurga la aceasta metoda, urmeaza un mic ghid cu "do's & don't's".

Ce sa nu faci:

1. Nu-ti inmatricula masina in Romania, daca taxele pe care le-ai plati sunt mari, de ordinul miilor de euro. Citeste mai departe si vei gasi o solutie prin care vei economisi foarte multi bani si vei avea si o inmatriculare sigura.

2. Inmatricularea in Bulgaria e ieftina, dar evita-le pe cele mai ieftine. Nu te increde in persoane dubioase, evita firmele fantome.

3. Nu inmatricula pe „persoana fizica” bulgara. E masina ta si vrei sa ramana asa, nu?

Ce SA faci:

1. Inmatriculeaza-ti masina in Bulgaria prin intermediul unei firme cu experienta pe piata. Cunoaste direct persoana care se ocupa cu inmatriculari, cere si citeste contractul, cauta pe internet referinte despre firma respectiva si vezi ce zic clientii pe care i-a servit deja. Intalneste-te cu cel care va ofera serviciul la sediul firmei respective pentru perfectarea actelor si nu accepta inmatriculari „pe genunchi” cu intalniri in intersectii, chiar daca ti se promite ”marea cu sarea”. S-ar putea ca ulterior sa nu mai ai de unde sa-i iei..

2. Vezi ce garantii iti poate oferi firma respectiva. Vezi ce acte iti cere pentru proceduri: daca iti cere mai putine decat e legal, sa nu te astepti ca tu sa ai o inmatriculare legala...

3. Gaseste o firma care nu ocoleste plata impozitelor anuale. Cere dovada platii impozitelor pentru masinile inscrise de catre acea firma in anii precedenti. Daca nu te convinge cu exemple, sa nu te astepti ca masina sa-ti fie inscrisa la fiscul bulgar, riscand ca oricand sa fie radiata. O firma nou infiintata nu-ti poate oferi decat bune intentii!

4. Vezi ce alte servicii iti mai ofera firma respectiva. De exemplu, nu uita ca vei avea nevoie si de inspectia tehnica periodica si de asigurare obligatorie (RCA), chiar daca masina ta e inmatriculata in Bulgaria.

joi, 19 august 2010

Tuning extrem cu Dacia Duster

Dacia DusterTRON - din pacate e doar in stadiul de design. Putin probabil sa puna cineva in practica asa ceva dar ar fi cu adevarat deosebit.

Sursa: http://edldesign.deviantart.com

marți, 17 august 2010

Prima tentativa de tuning pentru Dacia Duster

Dupa ce au tunat modelele Logan si Sandero, nemtii de la Elia G au realizat prima incercare de tuning pentru ultimul venit in familia Dacia, Duster-ul.

Modificarile exterior sunt destul de putin spectaculoase insa aduc un plus imaginii masinii. Doar teava de esapament si jantele au fost inlocuite; ce-i drept jantele de 16 inch arata mult mai bine decat cele standard. In cazul motorului, puterea a fost crescuta de la 110 la 122 de cai putere iar cuplul a evoluat de la 240 la 265 Nm. Destul de putin dar e un inceput. Oricum este dificil sa obtii performante extraordinare din dieselul de 1.5 litri dar pe viitor o putere de 150 de cai suna destul de bine!



joi, 12 august 2010

Campanie online anti Carpatica Asigurari

Cu putin timp in urma, masina unui amic a fost lovita spate de un "nefericit" cu RCA-ul la Carpatica. Dupa ce s-au intalnit cu inspectorul de daune, vinovatul (cel care a lovit din spate) a primit autorizatie de reparatie iar dosarul amicului meu urma sa fie trimis la Sibiu pentru a fi aprobat. Dupa aproximativ o saptamana acesta a primit acasa o instiintare cu textul "Analizand dinamica accidentului propunem respingerea dosarului deoarece este suspect de frauda...". Accidentul a avut loc pe E85 la iesirea dintr-un oras si cu multi martori in jur; nu a contat ... nu a avut ce sa discute cu cei de la Carpatica. Singura solutie a fost sa-si repare singur masina si apoi sa-i dea in judecata pentru recuperarea banilor. Procesul este in curs de desfasurare.

Trecand peste aceasta introducere, cautand pe Google, am gasit ca sunt foarte multi care au luat teapa de la firma omului de afaceri sibian Ilie Carabulea, Carpatica Asigurari.

Foarte multe plangeri care vizeaza Carpatica Asigurari pot fi gasite aici: http://www.podulminciunilor.ro/2009/04/24/cateva-motive-pentru-a-nu-va-face-asigurare-la-carpatica-asigurari/ . De asemenea, cineva a investit cativa banuti si ceva timp pentru a crea o pagina dedicata povestilor (adevarate) cu tepele luate de la cea mai jenanta firma de asigurari din Romania (alaturi de EuroIns): http://nucarpatica.org/.

Putin probabil ca aceste demersuri sa schimbe modul de lucru din compania sibiana dar poate la un moment dat cineva "de sus" (si nu ma refer la divinitate) va face ceva in privinta asta!

miercuri, 11 august 2010

Ion Tiriac a pierdut controlul asupra vanzarilor Ford in Romania

Dupa ce Ford a devenit al doilea producator auto de pe piata romaneasca, conducerea grupului a decis sa preia si activitatile de import si distributie ale marcii. Astfel, incepand cu 1 August 2010, firma Romcar SRL, controlata de afaceristul roman Ion Tiriac, a pierdut controlul asupra importurilor Ford. Din pacate pentru Tiriac, acesta a pierdut o afacere si un brand pe care le-a "crescut" din anii '90 si care i-au adus un profit de 25 milioane Euro.

Pierderea Ford nu este prima de acest gen. In 2007, Ion Tiriac a pierdut o alta afacere la fel de profitabila asupra marcii Mercedez Benz.

marți, 10 august 2010

A inceput campania de denigrare a Dusterului in Europa

La sfarsitul saptamanii trecute au aparut diverse stiri potrivit carora modelele de Duster cu tractiune 2x4 si fara ESP prezinta un risc ridicat de rasturnare in anumite conditii. Mai precis, daca se trace brusc de volan la viteza de 65 Km/h, masina pierde aderenta (se ridica usor pe doua roti); Evident nici traiectoria dorita nu mai este mentinuta.

Acelasi test a fost efectuat si cu un Duster 4x4 si ESP iar rezultatele au fost cu totul altele (mai bune evident!). Practic olandezii care au efectuat teste nu au facut decat sa arate ce aduce in plus ESP-ul. Din pacate "concurenta invidioasa" a producatorului roman a profitat de aceste teste pentru a afecta imaginea companiei care are din ce in ce mai mult succes pe pietele vest europene.

Oare la ce rezultate s-ar fi asteptat "testerii" cand au incercat sa vireze brusc la 65 Km/h? La inaltimea si suspensiile moi ale Dusterului, era cat se poate de evident ca o parte din roti vor pierde contactul cu solul. Incercati aceasta manevra cu orice alt SUV fara ESP din segmentul low-cost si rezultatele vor fi aceleasi.

Filmulet teste Dacia Duster 2x4 fara ESP

joi, 5 august 2010

Cele mai furate masini in S.U.A.

Conform statisticilor, cele mai furate masini din Statele Unite ale Americii sunt:

  • Cadillac Escalade (10.8 la mia de unitati vandute)
  • Ford F-250 crew 4WD (9.7 la mia de unitati vandute)
  • Infiniti G37 2-door (7.1 la mia de unitati vandute)
  • Dodge Charger HEMI (7.1 la mia de unitati vandute)
  • Chevrolet Corvette Z06 (1.7 la mia de unitati vandute)
  • Hummer H2 4WD (6.2 la mia de unitati vandute)
  • Nissan Pathfinder Armada (4.5 la mia de unitati vandute)
  • Chevrolet Avalanche 1500 (7.4 la mia de unitati vandute)
  • Chevrolet Silverado 1500 (8.0 la mia de unitati vandute)
  • GMC Yukon (5.7 la mia de unitati vandute)

Dupa cum se poate observa, domina masinile americane de dimensiuni mari. La polul opus, cele mai putin furate masini sunt cele japoneze :). Iata si lista cu cele mai putin tentante masini pentru hoti:

  • Volvo S80 (0.8 la mia de unitati vandute)
  • Saturn VUE 4WD (0.7 la mia de unitati vandute)
  • Nissan Murano (0.7 la mia de unitati vandute)
  • Saturn VUE (0.6 la mia de unitati vandute)
  • Honda Pilot 4WD (0.8 la mia de unitati vandute)
  • Subaru Impreza (0.9 la mia de unitati vandute)
  • Toyota Prius (0.8 la mia de unitati vandute)
  • Mini Cooper (0.8 la mia de unitati vandute)
  • Toyota Tacoma double 4WD (2.8 la mia de unitati vandute)
  • Toyota Sienna 4WD (0.8 la mia de unitati vandute)

miercuri, 4 august 2010

Dacia Duster intra in competitia "Car of the Year"

Dacia Duster a intrat pe lista masinilor participante la faimosul concurs "Car of the Year". Desi sanse reale de a ocupa un loc pe podium nu prea exista, aruncati o privire asupra concurentei:
  • Alfa Romeo Giulietta
  • Audi A1
  • Audi A8
  • BMW 5
  • BMW X3
  • Chevrolet Spark
  • Citroën C3
  • Citroën C4
  • Citroën DS3
  • Dacia Duster
  • Fiat Doblo
  • Ford C-Max/Grand C-Max
  • Honda CR-Z
  • Hyundai ix35
  • Jaguar XJ
  • Kia Sportage
  • Kia Venga
  • Lexus CT 200h
  • Mazda5
  • MINI Countryman
  • Mitsubishi ASX
  • Nissan Juke
  • Nissan Leaf
  • Nissan Micra
  • Opel Meriva
  • Renault Wind
  • Saab 9-5
  • SEAT Alhambra
  • Suzuki Kizashi
  • Suzuki Swift
  • Volkswagen Touareg
  • Volkswagen Sharan
  • Volvo S60/V60

joi, 29 iulie 2010

Dacia pregateste o noua versiune de Logan pentru 2012

In presa romaneasca au aparut deja primele zvonuri despre o noua versiune a modelului Dacia Logan, ce ar urma sa apara tocmai in 2012. Spun tocmai in 2012 deoarece Loganul este deja pe piata de 6 ani si de-a lungul vietii a suferit doar schimbari estetice minore. Se pare ca Renault deja negociaza contractele cu furnizorii de componente.

Despre modificarile ce vor fi aduse Loganului, pe langa cele estetice, se vor aduce si modificari tehnice. Citez: "Dacia ar putea modifica anumite elemente ale grupului motopropulsor care sa permita atat reducerea consumului, cat si a emisiilor de noxe."

Dupa parerea mea Dacia nu va modifica mare lucru din punct de vedere tehnic. Pur si simplu va prelua transmisii si motoare de la modelele Renault actuale; cred ca privirile ar trebui indreptate catre actuala versiune a modelului Clio. In rest sper ca modificarile de design vor face masina ceva mai atragatoare ... si foarte important, pretul sa nu creasca!

joi, 22 iulie 2010

Ultimul Dodge Viper a iesit de pe linia de pe productie

La inceputul lunii Iulie a fost produs ultimul Dodge Viper din actuala generatie (productia modelului Viper echipat cu motor V10 a inceput in 1992). Exemplarul aniversar a fost unul deosebit, fiind customizat pentru o familie texana care detine cea mai mare colectie de Dodge Viper (mai multe de 40 de exemplare!).

Despre o noua versiune a modelului nu se stie pana in prezent nimic concret, totul rezumandu-se la zvonuri. Poate cand economia mondiala va iesi de tot din recesiune, producatorul din Detroit va lua in considerare reinceperea productiei acestui automobil.

joi, 15 iulie 2010

Parc auto in Munchen, Germania - Horst Kohl Automobile

Parcul auto Horst Kohl Gebrauchtwagen se afla Munchen aproape de statia de metrou St. Quirin Platz. Adresa completa a acestui parc este Hohenschwangaustrasse 2, DE-81549 München.

Ca mai toti dealerii germani, si acesta are masinile expuse pe Internet la adresele: http://home.mobile.de/HORST-KOHL si http://www.kohls-gebrauchtwagen.de.

De asemenea, automobilele din acest parc se regasesc si in rezultatele cautarilor de pe www.mobile.de si www.mobile.ro.

miercuri, 14 iulie 2010

Dacia a ajuns la masina cu numarul 300.000 pentru modelul Sandero

Ieri, pe 13 Iulie 2010, Uzina Dacia de la Mioveni a produs masina cu numarul 300.000 al modelului Sandero. Automobilul Sandero Stepway va ajunge la un cumparator din Bosnia si Hertegovina si este echipat cu motorul de 1.6 benzina si 90 de cai putere. Nu e de mirare ca masina va merge la export deoarece 90% din productia de Sandero este destinata pietelor externe.

marți, 13 iulie 2010

In curand vom avea rovinieta electronica

Dupa modelul vecinilor de la Vest, in Romania se va introduce un sistem electronic de plata si verificare a taxei de drum. Desi initial sistemul trebuia sa fie functional incepand cu 1 August 2010, introducerea rovinietei electronice a fost amanata pana pe 1 Octombrie din cauza contestatiilor ce au aparut la licitatiile organizate.

Dupa implementarea acestui sistem, soferii care nu cumpara rovinieta vor plati despagubiri in functie de tipul vehiculului, intre 28 şi 1.210 euro si amenzi intre 250 şi 4.500 de lei.

sâmbătă, 10 iulie 2010

Cele mai bine vandute modele prin programul Rabla / REMAT 2010

Vanzarile prin programul Rabla au crescut simtitor in luna Iunie, cel mai probabil datorita iminentei cresteri a TVA-ului.

Iata lista celor mai bine vandute modele prin programul REMAT 2010:
  • Skoda Octavia 1.6 TDI
  • Chevrolet Aveo 1.2 SOHC
  • VW Golf 1.4 80 CP
  • Ford Fusion 1.4 Duratec
  • Opel Corsa 1.2 Twinport Ecotec
  • Fiat Linea 1.4 77 CP
  • Toyota Yaris 1.0 VVT-i
  • Hyundai i30 1.4 DOHC

vineri, 9 iulie 2010

Range Rover lanseaza un nou SUV in 2012, Evoque - primele poze oficiale

Producatorul britanic Range Rover va introduce un model nou incepand cu 2012. Evoque. Noul SUV va fi disponibil atat in versiunea 4x4 dar si numai cu tractiune pe axa fata. Mai multe detalii tehnice nu au fost prezentate inca. Pana atunci va las sa admirati primele imagini oficiale ... care arata foarte bine. Sunt curios daca acest model va inlocui actualul Freelander.



joi, 8 iulie 2010

Fiat introduce un motor turbo de 900 cmc si 85 CP


Grupul auto Fiat va produce din Septembrie 2010 masini echipate cu un nou motor turbo, in doi cilindri, de numai 0.9 litri. Propulsorul va produce 85 cai putere si va echipa intr-o prima faza modelul Fiat 500. Ulterior vor aparea si versiuni de 65 si 105 cai putere urmand ca si alte modele ale concernului sa fie echipate cu acesta, eventual din tandem cu un motor electric.

Conform oficialilor Fiat, consumul mediu a unui Fiat 500 echipat cu acest motor este de 4,1 L/100 km iar viteza maxima este de 173 km/h.

Aparitia acestui propulsor imi confirma opinia ca viitorul apartine motoarelor mici turbo, opinie pe care am mai exprimat-o in paginile acestui blog. In plus, acum as mai adauga si faptul ca vor aparea din ce in ce mai multe modele echipate si cu un propulsor secundar electric.

joi, 1 iulie 2010

Guvernul mareste impozitele pe masini

Ieri (30 Iunie 2010), Guvernul Romaniei a decis marirea impozitelor pentru autoturisme. Cele mai afectate de crestere vor fi automobilele cu capacitate cilindrica mai mare de 2000 cmc. De notat ca modificarea impozitarii va intra in vigoare incepand chiar cu 1 Iulie 2010.

Valori concrete:
  • pentru motorete, scutere, motociclete și autoturisme cu capacitatea cilindrica de pana la 1600 cmc taxa a crescut de la 7 lei la 8 lei/200 cmc
  • pentru autoturisme cu capacitatea cilindrica intre 1601 cmc si 2000 cmc inclusiv impozitul a urcat de la 15 lei la 18 lei/200 cmc
  • pentru autoturisme cu capacitatea cilindrica intre 2001 cmc și 2600 cmc inclusiv, impozitul a fost majorat de la 30 lei la 72 lei/200 cmc.
  • pentru autoturisme cu capacitatea cilindrica intre 2.601 cmc și 3.000 cmc inclusiv, impozitul a crescut de la 60 lei la 144 lei/200 cmc
  • la autoturisme cu capacitatea de peste 3.001 cmc, impozitul a fost majorat de la 120 lei la 290 lei/200 cmc.

vineri, 25 iunie 2010

Noi vouchere pentru REMAT / Rabla 2010

Guvernul a anuntat ca va suplimenta din nou numarul de tichete pentru programul REMAT 2010. Pana acum au fost lansate pe piata 160.000 de vouchere, urmand sa se emita inca 40.000 de vouchere noi.

Ciudat este ca guvernul a ales sa le emita in conditiile in care voucherele de pe piata nu s-au epuizat inca si cel mai probabil nu se vor epuiza nici pana la sfarsitul anului.

ATENTIE: voucherele pentru programul Rabla 2010 vor putea fi utilizate numai pana la 20 Noiembrie. Dupa aceasta data, tichetele vor fi inutilizabile.

joi, 24 iunie 2010

Noul Volkswagen Jetta

Volkswagen a lansat in Statele Unite ale Americii noua model Jetta. Desi niciodata nu au venit cu inovatii in materie de design, de aceasta data sunt de parere ca au venit chiar cu unul invechit; cel putin interiorul e dezamagitor de banal.
In Europa, modelul va fi comercializat cel mai probabil din 2011.

Galerie foto cu noul Volkswagen Jetta

marți, 8 iunie 2010

Model nou de la Renault: Latitude

Renault va inlocui controversatul Vel Satis cu un nou model sub numele de Latitude. Masina este deja comercializata in Coreea de Sud sub brandul Samsung Motor iar in toamna acestui an va fi prezenta si pe alte piete din Asia, Africa, Rusia, Australia si Mexic, urmand la scurt timp si intrarea pe piata europeana. Renault Latitude este dezvoltat pe o platforma modificata de Laguna, rezultand o masina de dimensiuni mai generoase (fata de Laguna): 4.890mm lungime, 1.830mm latime si 1.490mm inaltime (este cu 195 mm mai lunga, 19 mm mai lata si 45 mm mai inalta decat Laguna).

Ca parere personala, din poze cam seama cu un VW Passat.




marți, 1 iunie 2010

Pana pe 1 Iunie 2011 se va putea merge de la Pitesti la Constanta pe autostrada

Pana pe 1 Iunie 2011 se va putea merge la Pitesti la Constanta pe autostrada. Cel putin asa promit autoritatile ... dar cine-i mai crede?
Chiar si daca i-am crede, e ca in reclamele cu multe *** in subsolul paginii. Se va merge pe autostrada dar pe unele portiuni din centura Bucurestiului va exista o singura banda pe sens iar pe tronsonul Cernavoda - Constanta se va circula doar pe unele portiuni si pe un singur fir (ce-o mai insemna si asta? se va circula doar pe o banda sau doar pe un singur sens?).

Articolul complet este aici.

miercuri, 26 mai 2010

Parteneriat Toyota si Tesla pentru a dezvolta automobile electrice

Gigantul auto Toyota va achizitiona actiuni in valoare de 50.000 $ de la mult mai mica firma Tesla , care este specializata in productia de automobile electrice, in vederea crearii unui parteneriat pentru dezvoltarea unui model cu propulsor electric.

Firma Tesla va produce in curand o astfel de masina ecologica (Tesla Model S) la un pret ce se va situa intre 50.000 si 70.000 $. Performantele acestui automobil sunt chiar demne de luat in seama: atinge 60 mile pe ora (96km/h) in numai 5,6 secunde iar viteza maxima este de aproximativ 190 km/h. Singurul aspect ce mai trebuie imbunatatit ar fi autonomia care in prezent este de 470 km.

Prin acest proiect, foarte probabil, Toyota incearca sa mai stearga din urmele lasate de recentele scandaluri in care a fost implicata.

marți, 25 mai 2010

Dacia Duster ar putea fi comercializata in SUA sub brandul Nissan

Proaspat lansatul model Duster din gama Dacia ar putea ajunge foarte curand pe piata nord americana insa sub sigla Nissan. Acest lucru ar fi posibil deoarece nici Dacia si nici Renault nu sunt comercializate in SUA.

Daca se va intampla acest lucru, Dusterul pentr piata americana va fi produs in fabrica din Brazilia sau in cea din Maroc. Din pacate nu prea exista sanse ca masini produse la Pitesti sa fie exportate pe continentul american.

miercuri, 19 mai 2010

Masinile politiei bavareze

Politia din Munchen (si din restul landului Bavaria) are in dotare numai BMW-uri (momentan seria 3), lucru normal daca tinem cont ca in aceasta parte a Germaniei brand-ul local este mai prezent pe strada decat Logan-ul in Romania si de viteza cu care se merge pe autostrazile nemtesti.

Mai nou se pare ca vor primi in dotare si modelul X3 cu motor diesel de 218 cai putere. Desigur masinile vor fi prevazute cu dotari speciale pentru politie si pentru interventiile pe autostrada.



miercuri, 12 mai 2010

Noutati de la Dacia - Seria limitata Black Line

Dacia vrea sa fie o prezenta activa pe piata auto (care in groapa) si vine cu artificii de marketing. Practic seria limitata Black Line pentru Logan si Sandero nu aduce mare lucru in plus (culori exterioare, tapiterie si ceva ornamente interioare noi) dar e un pretext pentru reclama.

vineri, 7 mai 2010

Dacia pregateste un monovolum


De ceva vreme se tot vorbeste despre un nou model Dacia, un monovolum, pentru a intregi gama. Preconizat a fi lansat in 2012 (poate chiar si mai devreme), monovolumul va fi bazat pe aceeasi platforma Logan. In consecinta si pretul va fi tot unul scazut, cel putin fata de modelele similare de la ceilalti producatori (VW Sharan, Ford Focus S-Max, Opel Zafira). In prezent se vehiculeaza un pret de pornire de 10-11.000 Euro.

miercuri, 5 mai 2010

Prototip BMW - fantezie pe 4 roti

Un pasionat de BMW-uri a creat aceste imagini cu un posibil model viitor al constructorului bavarez.



Focus Auto - Revista auto online